Selecționerul României, Cosmin Contra, a analizat lupta pentru laurii de campioană a Ligii 1 Betano, CFR fiind în frunte, cu un avans de doar un punct față de FCSB, și totul urmând a se decide în ultima etapă. Ardelenii vor juca împotriva celor de la Viitorul, iar elevii lui Dică vor evolua contra Astrei.
„Mi-ar fi plăcut și mie anul trecut să fiu în postura celor de la CFR, să depind de mine și să joc cu titlul pe masă, acasă. Au totul în favoarea lor, depind de ei, joacă acasă cu titlul pe masă. Din punctul meu de vedere, ce am văzut în ultima etapă la Giurgiu…am fost și am văzut un Dan Petrescu care a câștigat acest meci”, a spus Contra, la Telekom Sport.
Apoi, a detaliat: „Când vorbim negativ de Dan Petrescu, trebuie să vorbim și la superlativ, pentru că merită! Victoria de la Giurgiu e a lui Dan Petrescu, prin modul în care a pregătit acest joc, prin formula de start pe care a băgat-o în teren, a și schimbat sistemul, a surprins pe toată lumea, a fost agresiv în toate momentele meciului. Și-au dorit mai mult victoria, au obținut-o”.
CFR e favorită să obțină titlul, iar Contra a explicat. „Dacă Dan Petrescu va reuși să mențină și săptămâna asta aceeași concentrare și să pregătească la fel de bine meciul cu Viitorul, sunt sigur că au mari șanse să câștige acest campionat. Dar în fotbal se poate întâmpla orice. Viitorul este o echipă imprevizibilă. Poate să prindă o zi bună și să pună probleme tuturor, poate să prindă o zi mai slabă, pentru că sunt jucători care poate cu o asemenea presiune, pentru că sigur va fi presiune la acest meci, pot claca. Dar, cum am mai zis, depinde și de Gică Hagi cum va pregăti acest meci. Va fi un meci interesant. Dar, din punctul meu de vedere, cu un pic avantaj CFR Cluj pentru câștigarea campionatului”, a declarat Contra pentru Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER